Duminica, o data cu alegerea viitorului presedinte, fie ca acesta va fi Nastase sau Basescu, se schimba si regula jocului politic in Romania. Trecerea la mandatul prezidential de cinci ani va avea efecte importante asupra modului in care se va realiza in urmatorii ani transferul de putere de la popor catre institutiile politice.
Decalarea alegerilor parlamentare de cele pentru Cotroceni va modifica substantial teoria candidatului-locomotiva. Daca pana acum campaniile electorale erau centrate in jurul pretendentilor la cea mai inalta functie in stat, peste patru ani, cand va avea loc urmatorul scrutin parlamentar, vom asista la primele alegeri in care partidele vor trebui sa se axeze pe programe si, cel mult, pe imaginea premierului propus de fiecare. In orice caz, programul politic prezentat electoratului va capata o importanta deosebita. Primul-ministru este, inainte de toate, persoana care pune in aplicare programul de guvernare al partidului care a castigat alegerile. Asta inseamna, totodata, ca responsabilitatea politica va fi si ea mai directa. Promisiunile nerealizate vor putea fi amendate clar, votul fiind acum lipsit de implicatiile afective pe care le presupunea cuplarea cu alegerea presedintelui Romaniei.
Modificari importante vor aparea si in filosofia alegerii sefului statului. La prezidentialele care vor avea loc peste cinci ani, vom putea asista, in sfarsit, la implicarea in cursa electorala a unor personalitati independente. Desigur, sustinerea pe care o ofera principalele forte politice nu va fi de neglijat nici in viitor, insa acest handicap se reduce vizibil in favoarea celor care nu au fost tentati sa se implice in luptele intestine si clandestine pe care le presupune calitatea de membru activ intr-un partid politic.
Plecarea lui Iliescu de la Cotroceni coincide cu incheierea existentei sistemului politic ce a functionat in ultimii 15 ani si care s-a redus de prea multe ori la figura carismatica a sefului statului. Chiar daca pe recordmanul mandatelor prezidentiale il vom regasi in continuare “la butoane“, in fruntea PSD, schimbarea regulilor jocului ar trebui sa asigure, daca nu inlocuirea actualei clase politice, macar a modului de raportare al actorilor politici la cetateni. Si asta in favoarea celor din urma, cu siguranta.