Imi plac la nebunie oamenii cu doua fete. Poate ca nu ar trebui sa scriu despre ei, dar ma tot gandesc: faptul ca ma tot abtin sa le spun adevarul in fata nu ma incadreaza oare si pe mine in aceeasi categorie? Prin urmare, despre ei sa fie. Aceasta speta este formata din persoane care recurg la tot felul de tertipuri meschine, dar considerate de ei optime (dupa principiul "scopul scuza mijloacele")... pentru a-si indeplini obiectivul, chiar daca, de cele mai multe ori, acest obiectiv este reprezentat doar de aspiratii marunte, de a se simti bine comparandu-se cu persoane pe care, barfindu-le, ajung la o stare de extaz si de constientizare aparenta a superioritatii fata de respectivii. Bineinteles ca, in aceasta ecuatie, nu conteaza pentru ei cel mai important lucru, de care in proportie de 99% nici nu isi dau seama: ca persoana careia i se considera superioara nu da doi bani pe actiunile, comportamentul si atitudinea lor. Mai pe romaneste spus: i se rupe. Si de barfe, si de nemultumirile care exista in general intre oameni. Sunt putine astfel de persoane, care nu se sinchisesc de gura lumii si isi vad de treaba lor in continuare, chiar daca acest lucru deranjeaza pe toti cei din jurul lor. Sunt putine, din pacate, trebuie sa subliniez. Grosul este format din oameni marunti, barfitori si care nu isi pot depasi conditia, oricat incearca sa se compare cu cei pe care ii critica, pe fondul unei invidii profunde. Da, invidie, ca daca n-ar fi, nu s-ar mai povesti... si ar disparea si mancatoria aiurea. Dar asa-i taranul roman: pana nu se raporteaza la o oarecare tinta a atacurilor si ii cauta nod in papura si atunci cand acesta nu exista, nu se simte bine. Ii lipseste ratiunea de a se bucura de propriile succese, ii lipseste acel impuls care il face sa mearga mai departe cu aceeasi pofta cu care ar merge de unul singur. Mi-e mila de astfel de oameni, pe cuvant: ii compatimesc. Micimea sufletului lor este dovedita in primul rand prin faptul ca se simt bine doar in grup, la mica descarcare a of-urilor, care-i racoreste in fata "nedreptatilor vietii". Singuri se consuma, ard interior extraordinar de mult, sufera, isi baga unghia in gat, atunci cand mai ramane ceva din unghie si nu este roasa cu totul. Sarmanii, ce satisfactie or avea oare sa se chinuie atat pentru o nimica toata? Probabil ca nu o sa aflu niciodata, dar amuzant este ca, sincer, nici nu ma consum prea mult sa aflu.