Situatiile stranii aparute in urma nenorocirilor provocate de valurile de inundatii care ne-au lovit fara mila creeaza imaginea unei tari populate cu oameni pentru care valorile umane sunt doar vorbe-n vant.
Ar fi vorba, mai intai de toate, de solidaritatea care ar trebui sa se manifeste in astfel de imprejurari. Situatiile in care cei care au avut sansa sa scape de belea si-au suflecat manecile si au trecut la treaba pentru a-i ajuta pe cei napastuiti sunt adevarate raritati. Mai mult decat atat, potrivit unor martori oculari, una dintre ocupatiile preferate ale celor ale caror gospodarii au fost crutate de furia apelor a fost sa-si umple camarile si podurile cu bunuri alimentare sosite ca ajutoare pentru sinistrati.
Nici in ceea ce priveste cinstea, lucrurile nu stau deloc bine. Faptul ca intr-un sat lovit de inundatii au fost furati sacii cu nisip din digul de aparare al localitatii demonstreaza ca ticalosia nu are limite. Pedepsele care ar trebui aplicate unor banditi capabili de asa ceva ar trebui sa fie exemplare, la fel cu cele ce ar trebui sa pedepseasca dijmuirea ajutoarelor pentru sinistrati de catre tot felul de „descurcareti“.
La acestea s-ar putea adauga lenea epidemica a natiei, cei care au chef de munca fiind priviti ca niste adevarate anomalii, eventual banuiti de ganduri necurate. Este adevarat ca, la modul general, omul este predispus sa mearga pe linia de minima rezistenta. Atunci insa cand omul este pus intr-o situatie grea, de natura sa-i pericliteze viata, lenea devine un pacat de neiertat. Este mult mai usor sa stai cu mana intinsa ori sa arati acuzator cu degetul spre cei care nu-ti dau destul. Si, chiar atunci cand vin ajutoare, nu se gasesc cetateni dispusi sa dea o mana de ajutor la descarcarea acestora. Asa cum s-a intamplat la Vanatori, in judetul Vrancea, cand trei camioane cu cherestea trimisa din Suceava au stat o zi si o noapte pana sa fie descarcate, in cele din urma cu ajutorul armatei. Situatia seamana cu cea din povestea lenesului de Ion Creanga, in care personajul principal, desi aproape mort de foame, refuza niste pesmeti pentru ca nu erau inmuiati.
De fapt, cred ca este un adevarat blestem al neamului nostru, care a avut parte in ultima jumatate de veac de regimuri paternaliste, care au transformat mentalitatea sanatoasa a romanului intr-una de asistat, de milog, care prefera sa traiasca prost ori sa supravietuiasca din pomenile venite de la stat sau de la cei cu stare, ba chiar sa-si manifeste nemultumirea atunci cand „posmagii nu sunt muieti“ asa cum trebuie.