In orice tara civilizata, lupta politica da nastere la controverse aprige in privinta punctelor de vedere legate de mersul inainte al natiunii respective. Asta, in tarile civilizate. La noi, marea viermuiala politica duce la secvente de cosmar, avandu-i drept protagonisti pe alesii neamului.
De la incrancenarea celor de la PSD de a se crampona de scaunele Puterii pana la declaratiile belicoase ale lui Nastase de genul „ presedintele Romaniei este asemenea lui Mussolini, ne vrea inchisi in lagare cu garduri portocalii“ sau „presedintele este un braconier si un mincinos“. De partea cealalta, acuzele sunt mai decente, dar la fel de grave: „Mussolini nu era pe lista marilor corupti precum Adrian Nastase“. In Parlament, circarii Puterii si ai Opozitiei nu se lasa mai prejos. De la imbranceli si invective de genul „Las-o in sange, bai!“ la citatele din „Miorita“, de la vorbitul la luna ore intregi despre legi deja discutate (vezi Liviu Ioan Bindea - PRM) la apelul patetic din Caragiale al lui Varujan Pambuccian. Circul este in floare mai ales cand, pentru a sustine o motiune de cenzura, aduci si „infanteria stelara“ a pensionarilor, care sa injure in genul minerilor partea adversa. Aceasta, la randul ei, cade in penibil strigand de la tribuna, fara un motiv bine intemeiat, sloganuri anacronice si penibile, in contextul respectiv „Jos comunismul!“. Si pentru ca bufoneria sa fie completa, Senatul cere pentru „necesitatile sale vitale“ din 2006 un buget astronomic. Si toate astea pe banii amaratului de contribuabil. Contribuabil care a avut nefericirea sa voteze o liota de neispraviti, ce numai de treburile tarii nu se ocupa. Se bat ca chiorii, se injura si se cearta pe ciolane si pe scaune. Iar Guvernul nu are altceva de facut decat sa arunce in fiecare zi pe piata alte impozite si dari pentru ca alesii neamului sa-si poata face mendrele in voie. Toti au sarit ca atinsi de spectrul ciumei cand s-a lansat ideea parlamentului unicameral si a votului uninominal. Atunci cand sunt atinsi in interesele lor majore, alesii lasa demagogia si populismul si spun un nu hotarat schimbarilor de orice fel, continuand sa se porcaiasca intre ei cu mult drag si asteptand intrarea in Europa.