Viata in Romania incepe tot timpul sa devina ceva in asteptarea a ceva rau. Tot timpul te rogi sa nu se intimple ceva rau tie si alor tai, cind suna telefonul nu te gindesti ca vei primi o vetse buna ci iti spui ce naiba s-o fi intimplat, practic mai toata lumea traieste cu tot felul de spaime, la ceva bun nu se mai gindeste nimeni cind asa ar fi normal, de fapt. Ascultam mai zilele trecute doi oameni discutind, iar unul in spunea celuilalt ca ii merge bine dar nu stie cit timp o sa mai tina. La cei carora le merge rau nu e ceva schimbat, tot la mai rau se asteapta, binele e undeva intr-un viitor inefabil si extrem de nesigur. Probabil si sanatatea mintala a multora dintre noi e deteriorata de asteptarea asta a drobului de sare care sta sa cada. Am constatat in toti anii astia ca speranta e bolnava rau dar nu ma gindeam ca o sa moara de tot. Ar fi prea usor sa dam vina pe politicieni sa zicem ei sint de vina, de fapt tot sistemul asta nenorocit in care traim are "meritele " lui. Si te gindesti la accidente, la somaj, la nenorociri, traim asa un fel de iarna sociala, vorba lui Cornel Udrea, in care oamenii incearca sa se debranseze de tot de la sentimente, sa se imunizeze cumva la ce ii asteapta. Inca de pe vremea lui Ceausescu astept sa nu mai vad e strada numai oameni innegurati si amariti, cred ca mai am mult de asteptat. Vorbeam cu doi francezi zilele trecute care spuneau ca li se face frica sa mearga pe strada privind oamenii si s-ar simti mai in siguranta cu ceva pistoale la ei, de altfel si-au cumparat urgent sprayuri paralizante, desi mergeau mai mult cu masina si ii puteau cel mult paraliza pe chelnerii de prin crismele unde mincau. Cu siguranta ati vorbit cu straini sau chiar cu romani care traiesc in strainatate de ceva vreme. Ajungi sa ii cunosti dupa chip, sint mai luminosi asa, noua romanilor ne dau impresia ca traiesc asa, fara griji. Si e normal sa fie asa, viata nu este doar o insiruire de nenorociri sau de lucruri rele. Sau nu ar trebui sa fie. Dar probabil sintem definitiv condamnati la tristete, daca si cind ne merge bine, primul gind care ne trece prin minte este cit o sa mai tina asa, pina revenim la "normal ".