In marea vanzoleala a denunturilor, deconspirarilor si a punerilor la stalpul infamiei l-am auzit pe domnul Tariceanu folosind o sintagma care mi-a adus aminte de pionierul bolsevic Pavlik, cel care si-a denuntat parintii la CEKA (viitorul KGB), cum ca acestia sunt dusmanii statului sovietic. Intrebat despre tatal sau vitreg, mare fruntas liberal, dar care a colaborat, silit fiind de presiunile din puscarie, cu Securitatea, premierul a dat un raspuns naucitor: "Nu a fost tatal meu vitreg, ci sotul mamei mele". Lepadandu-se de cei apropiati precum se leapada la Botez crestinii de Satana, premierul a dorit sa dea un semnal clar ca pana si cei care au trecut pe langa sediile fostei Securitati sunt "persona non grata" in partid si in Guvern. Daca s-ar intampla asa ar fi minunat!
Dar "lumea rea" vede altcumva lucrurile. Pana acum, marele iures s-a dat pentru niste amarati de informatori, ale caror fapte si gesturi din trecut se situeaza la limita dintre moral si imoral. Dar esenta fenomenului terorii, a sistemului prin care am trecut trebuie cautata la radacina. Adica marii activisti de partid, ofiterii si generalii de Securitate care prospera acum prin progeniturile lor plasate la varful societatii. Altfel, se condamna moral si se scot la iveala doar uneltele unui sistem, nu bratele care manuiau acele unelte si mai ales nu creierul care conducea bratul.
Daca marea Dosariada se va limita doar la atat, atunci este pierdere de vreme si de bani. Daca se vrea adevarul despre perioada comunista, atunci trebuie desecretizate arhivele PCR, ale UTC si cele ale fostului Comitet Central. Sa spuna istoricii cu cas la gura de acum ca Securitatea facea ceea ce facea de capul ei. Cine sa-i creada? Daca nu am fi trait o parte dintre noi si in acea perioada, poate i-am crede, dar asa...
Totul se facea la indicatiile acelora care conduceau judetele. Erau prim-secretarii si apoi structurile centrale. Se stie ca cele mai multe decizii legate de teroarea asupra chiaburilor au fost luate de prim-secretarii regiunilor si numai in cazuri deosebite se intervenea de la centru. Raspunderea principala in luarea deciziilor le apartinea.
Astazi, acestia si fiii lor s-au plasat bine mersi in staffurile ce conduc marile afaceri din Romania. ßi nu ii va deranja nimeni niciodata. Iar noi, ca sa nu lasam impresia ca nu facem nimic, ne turnam unii pe altii, cum ca am fi trecut de mai multe sau mai putine ori pe la poarta garajului de unde plecau masinile Securitatii ca sa-i escorteze in vizitele de lucru pe primii secretari.