Spre o lesnicioasa introducere in tema, sa ne reamintim descrierea de peste veacuri a lui Nicolae Filimon, ad-litteram: "Ciocoiul este totdauna si in orice tara un om venal, ipocrit, las, orgolios, lacom, brutal pana la barbarie si dotat cu o ambitiune nemarginita, care eclata ca o bomba pe data ce si-a ajuns tinta aspiratiunilor sale. Pepiniera in care cresc acesti inemici ai onoarei si a tuturor virtutilor cetatenesti este mai totdauna casa bogatului si mai cu seama a bogatului parvenit. Aici vine ciocoiul umilit si cere a servi pe boierul pentru o bucata de pane, o camera de dormit si un vestmant ca sa se apere de asprimea frigului."
Asa incepea povestea lui Dinu Paturica, nu numai un simplu si vulgar vanator de avere, insetat de imbogatire rapida, prin jefuirea si ruinarea sistematica a lui Andronake Tuzluc, pe cai necintite, ci si un ins dotat cu ceva inteligenta si cu o energie care-i alimenteaza continuu, fara oprire, aspiratiile sale spre inaltare. Cine a studiat, la vremea invataturii, romanul lui Filimon si mai are ragazul si curiozitatea de a-l reciti acum va avea surpriza sa constate ca ciocoiul din paginile stramosului nostru nu prea se deosebeste de ciocoiul nou din aceste timpuri. Mii de Paturici au aparut ca ciupercile dupa ploaie in ultimul deceniu si jumatate, insusindu-si cu aproximatie metodele celui ce si-a inceput ascensiunea rezemat de stalpul de la intrarea in casa marelui postelnic, cu picioarele goale in " niste iminei de saftian..., care-si pierdusera coloarea din cauza vechimei".
Baronii ori jupanii locali si centrali cu care ne-a procopsit capitalismul de cumetrie sunt copiile fidele, descendentii de sange, din acelasi arbore genealogic cu cel al lui Dinu Paturica. Si-au inceput cariera, smeriti, in picioarele goale, si intr-o perioada neinchipuit de scurta au ajuns sa poarte, ei si toata sleahta lor de rozatoare, ceea ce n-a visat neam de neamul lor, incaltari si haine scumpe de firma. Lipsiti de orice scrupule, ei nu au ocolit nicio cale, oricat de reprobabila, spre a obtine averi uriase intr-un iures greu de stavilit. Prefacuti, cu o fatarnicie inepuizabila, ipocritii contemporani nu s-au sfiit sa iasa in fata si sa adulmece copoieste, prin minciuni si tertipuri, functii si posturi publice aducatoare de ghesefturi si profituri nemarginite. Cu deosebirea ca "pepiniera" in care s-au plamadit si s-au intremat a fost casa primitoare si plina de bunataturi a tarii. Cu lacomie si brutalitate, acest roi de viespi s-a napustit orbeste peste stupii cu miere, peste truda milioanelor de albine adunata in depozitele bancilor, in portofoliile unor fantomatice fonduri de investitii sau in capitalul unitatilor economice privatizate fraudulos.
Ciocoilor noi le-a priit de minune sustinerea politica a partidelor de toate culorile. Pe listele lor de candidati pentru demnitati publice, pe toata ierarhia, de la deputatie si pana la cel mai neinsemnat loc de consilier local, s-au strecurat toti coruptii, mafiotii, profitorii, fripturistii si ajunsii momentului.
Cum pot fi ei recunoscuti? Cel mai rapid dupa bogatiile, la vedere, sfidatoare, acumulate in doar cativa ani de dregatorie spornica doar lor, fie prin parlament, fie prin primarii, prin consilii judetene, orasenesti si comunale. Functii la care greu vor sa mai renunte. Farsa care se joaca acum pe scena politica face parte din acelasi joc pervers al parvenitismului. Artagul ciocoilor, tactica pumnilor inclestati de care se face atata tevatura, au aceeasi tinta - pastrarea accesului pungasilor de profesie la generoasa punga publica. Pentru ca ciocoiul nou este inainte de toate o lichea patentata, care mimeaza continuu falsa lui conditie, ajungand pana acolo incat isi idealizeaza propriile cinisme, calcand fara vreun regret, cu sange rece, regulile elementare ale convietuirii sociale si ale bunei-cuviinte.
Ciocoii noi nu joaca teatru, ceea ce fac e propria lor structura morala. Nicicand nu vor deveni inamicii onoarei si ai tuturor virtutilor cetatenesti, ca sa-l parafrazam pe acelasi autor din veacul al XIX-lea, aparatori ai intereselor celor multi. Este suficient sa privim in preajma fiecaruia dintre muritorii de rand, ca sa observam discrepantele uriase care s-au format intre castigurile si acumularile contribuabilor si cele ale fostilor si actualilor detinatori de jilturi subventionate din taxele si impozitele gloatei.
Si, atunci, cine sa-i mai creada ca, vezi Doamne, de focul tarii, vor ei sa-l demita pe presedintele tarii, sa restructureze guvernul, sa amane alegerile europarlamentare, sa se pregateasca de anticipate? Intreaga vanzoleala e o comedie ieftina, iar la caderea cortinei, tot Paturicii vor iesi cu profit. Desigur, tot democratic, prin vointa "boborului". Ceea ce pare greu de inteles. Explicatia mentinerii ciocoilor, de orice culoare politica, pe mai departe in fruntea bucatelor, dupa atatea si atatea dovezi de terfelire a valorilor democratiei, nu ar putea fi decat resemnarea, impacarea generala cu mediocritatea si parsivenia clasei politice. Sau, cine stie, sunt atatia care inca nu-i recunosc pe ciocoi. Spre a le veni in ajutor, un alt inaintas de vaza, bunul nostru Caragiale le ofera repere si semne precise:
"Cunosti o pasare pe glas;/Copoiul de vanat pe nas;/Un caine ori un om turbat/Pe bale si latrat,/Cunosti o fiara/Dupa gheara;/Dupa un fluier, pe mierloi;/Dupa mai multe..., pe ciocoi." Din nefericire, identificarea, oficializarea ciocoilor ramane doar la indemana celor ce-i accepta si-i ocrotesc, constient ori nu, prin buletinul de vot.